Română
|
Русский
|
English
SKYTOWER   »   Ştiri

Moldova a aderat la Comunitatea Energetică

21 decembrie 2009


R. Moldova a aderat la Comunitatea Energetică, transmit surse din cadrul ministerului de externe şi ministerului Economiei.

Evenimentul s-a produs vineri, 18 decembrie, în cadrul celei de-a VII Reuniuni a Consiliului Ministerial al Comunităţii Energetice, care a avut loc la Zagreb, Croaţia. Obţinerea statutului de membru cu drepturi depline al Comunităţii Energetice este o prioritate strategică pentru R. Moldova, care îi va permite integrarea în piaţa energetică regională, va spori gradul de securitate energetică a ţării şi va stimula atragerea investiţiilor străine în domeniu. De asemenea, aderarea la Comunitatea Energetică va însemna pentru Moldova o schimbare radicală a legislaţiei, fapt ce va conduce la perfecţionarea sistemului de reglementare în energetică, furnizarea energiei electrice calitative, sporirea competitivităţii pe piaţă, reducerea preţurilor, etc. În acest context, în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu prevederile Aquisul-ului comunitar CE, au fost deja transmise parlamentului două proiecte de acte legislative: cu privire la energia electrică şi cu privire la gazele naturale.

Ambele proiecte de lege sunt armonizate complet cu directivele Comisiei Europene şi au fost supuse expertizei de către Comisia Europeană, Banca Mondială şi secretariatul Tratatului Comunităţii Energetice.

Tratatul Comunităţii Energetice a fost fondat de către ţările membre la 25 octombrie 2005. Scopul CE este formarea unui spaţiu comun de reglementare a pieţei energetice pe teritoriul UE şi Europei de Sud-Est. Începînd cu luna noiembrie a anului 2006, R. Moldova a avut statut de observator la această organizaţie.

 

Info-Prim Neo

Ştiri
MIEPO
ccimd
Chişinău 18 °C
18°
Chişinău
EUR
16.0557
USD
12.2698
RUR
0.4070
RON
3.7718
UAH
1.5544