Română
|
Русский
|
English
SKYTOWER   »   Ştiri

Semnarea acordului Compact cu Corporaţia Provocările Mileniului va avea loc în a doua jumătate a lunii ianuarie

1 decembrie 2009


„Consiliul directorilor Corporaţiei Provocările Mileniului” a guvernului SUA, la 30 noiembrie, a aprobat programul Compact pentru R. Moldova în valoare de 262 mln dolari, ceea ce înseamnă că ne aflăm pe ultima sută de metri ca ţara noastră să acceadă la această sumă de bani, necesară modernizării economiei ei”, menţionat premierul Vlad Filat într-o conferinţă susţinută marţi, 1 decembrie, împreună cu ambasadorul SUA la Chişinău Asif J. Chaudhry.

Prim-ministrul a specificat că acest grant va fi acordat Moldovei într-o perioadă de 5 ani şi va contribui la îmbunătăţirea infrastructurii de drumuri şi la sporirea producerii şi comercializării produselor cu valoare adăugată înaltă în ramura agricolă. Programul a fost negociat de un grup de negociatori, condus de ministrul finanţelor la Washington, în perioada 2-6 noiembrie, când s-a convenit asupra tuturor aspectelor financiare şi fiscale precum şi asupra reformelor care urmează a fi implementate pentru a obţine rezultate optime în cadrul acestui program.

Astfel, componenta ce se referă la sectorul agrar, pentru care vor fi direcţionate 102 mln dolari, prevede renovarea a 11 sisteme centralizate de irigare, ce vor acoperi o suprafaţă de 15 mii de hectare. De asemenea, va fi susţinută restructurarea managementului de irigare şi de transfer de responsabilităţi către organizaţiile utilizatorilor de apă. Linia de credit pentru investiţii post-recoltare şi programul de asistenţă tehnică, cofinanţat de USAID, vor fi în acest context un suport major pentru producătorii agricoli din Moldova.

 

Info Prim-Neo

 

Ştiri
MIEPO
ccimd
Chişinău 18 °C
18°
Chişinău
EUR
16.0557
USD
12.2698
RUR
0.4070
RON
3.7718
UAH
1.5544