Moldova a exportat mărfuri de 896,4 mln dolari în primele 9 luni ale anului, cu 25% mai puţin faţă de perioada de referinţă a anului trecut.
În acelaşi timp importurile s-au redus cu 37,8%, constituind 2282,8 mln dolari, transmite cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică (BNS). Datele BNS arată că exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene au însumat 477,9 mln dolari, ceea ce constituie o descreştere cu 23,4% faţă de ianuarie-septembrie 2008. Acestea au deţinut o cotă de 53,3% din totalul de exporturi până în prezent în acest an.
Importurile din ţările Uniunii Europene s-au cifrat la 997,6 mln dolari, deţinând o pondere de 43,7% în totalul de importuri. BNS mai informează că decalajul în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-septembrie 2009 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 1386,4 mln dolari, cu 44,0% mai mic faţă de cel înregistrat în ianuarie-septembrie 2008. Cu ţările Uniunii Europene balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 519,7 mln dolari, faţă de 997,2 mln dolari în perioada similară a anului trecut, iar cu ţările CSI - de 484,0 mln dolari faţă de 817,7 mln dolari în ianuarie-septembrie 2008.
Info-Prim Neo