Transportul de mărfuri şi pasageri în R. Moldova s-a diminuat, în primele opt luni ale anului, aproximativ de două ori faţă de perioada de referinţă a anului trecut.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), în ianuarie-august 2009, întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 4698,1 mii tone de mărfuri sau 39,4% din volumul realizat în perioada corespunzătoare a anului 2008, transmite.
BNS arată regrese şi la capitolul parcursului mărfurilor în această perioadă, care a totalizat 1599,9 mln tone-km sau 47,0% din nivelul înregistrat în ianuarie-august 2008. Cea mai semnificativă diminuare a volumului de mărfuri transportate, în raport cu ianuarie-august 2008, s-a înregistrat la întreprinderile de transport feroviar, cu 67,1%. Cu 48,0% s-au redus transportările auto şi cu 2,5% cele aeriene.
Tendinţe similare au fost caracteristice si pentru parcursul mărfurilor, care a marcat scăderi la întreprinderile de transport feroviar cu 70,8%, auto cu 22,4%, aerian cu 13,0% şi fluvial cu 14,2%. Cu 52% s-a micşorat şi volumul total de mărfuri exportate, faţă de ianuarie-august 2008. Numărul de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze s-a micşorat cu 7,2%, în acelaşi timp în transportul fluvial şi cel aerian numărul acestora a crescut, respectiv cu 4,1% şi 0,2%.
Info Prim-Neo