Română
|
Русский
|
English
SKYTOWER   »   Ştiri

Un nou regulament precizează procedura de depunere a cererilor de brevetare a invenţiilor

18 august 2009


Cererea pentru eliberarea brevetelor de invenţie poate fi depusă la Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), poate fi expediată prin scrisoare recomandată, prin fax, sau poate fi prezentată în format electronic. Procedura este stabilită într-un regulament, aprobat de executiv.

Potrivit lui Ion Daniliuc, vicedirector general la AGEPI, regulamentul stabileşte condiţiile de depunere a cererilor, modul de completare a formularelor, procedura de acordare a certificatului complementar de protecţie etc. Aceste norme sunt determinate de convenţiile internaţionale cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale, semnate de Moldova,11 la număr.

De asemenea, regulamentul introduce norme ce concretizează obiectele invenţiilor, în care cererea de brevet vizează un produs, procedeu, metodă sau aplicarea acestora, în special pentru o invenţie biotehnologică sau care se referă la un produs compus din mater ial biologic sau la un procedeu de producere, tratare sau de utilizare a materialului biologic. Precizări relevante sunt incluse şi în privinţa procedurilor după acordarea brevetului, precum ar fi menţinerea în vigoare, limitarea sau renunţarea la brevet. Regulamentul se referă şi la procedura de înregistrare a cererii internaţionale de brevet de invenţie la AGEPI, verificarea acesteia şi trimiterea la Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale şi la Administraţia de Documentare Internaţională.

Reglementările prevăzute de document nu necesită cheltuieli financiare suplimentare sau de altă natură pentru persoanele fizice şi juridice ce vor înainta cerere de brevet de invenţie.

 

Info Prim-Neo

Comunitatea Oamenilor de Afaceri:
Camera di comercio
Colos
Parteneri:
Chişinău -13 °C
-13°
Chişinău